Angajații Municipalității care au mers la cursuri de formare, verificați by Valea Prahovei TV   1 month ago

38 Просмотров

0 I like   0 I do not like

Primăria Municipiului Ploiești va verifica dacă există cazuri în care funcționari publici din cadrul acesteia sau al altor instituții subordonate au participat în mod nelegal la o serie de cursuri de formare profesională în această vară, iar, în cazul în care va constata asemenea situații, va lua măsurile necesare.
Primarul Adrian Dobre a declarat pentru postul Valea Prahovei TV că, potrivit legii, este obligat să adopte toate măsurile legale necesare pentru recuperarea oricăror sume de bani care nu sunt cheltuite în conformitate cu legea. El a spus că va dispune efectuarea verificărilor care se impun pentru a constata dacă au existat angajați ai Primăriei sau ai instituțiilor subordonate care au efectuat plăți nelegale și, în caz afirmativ, va analiza ce măsuri trebuie luate pentru recuperarea banilor.
Edilul a reiterat faptul că, în vara acestui an, s-a opus ideii privind organizarea cursurilor de formare profesională pentru angajații primăriei în afara orașului Ploiești, tocmai din dorința de a evita suspiciuni și posibile situații în care banii publici să nu fie cheltuiți în conformitate cu legea.
Cu toate acestea, pe 27 iunie 2018, prin HCL 243 consilierii locali au abrogat restricția organizării cursurilor de formare profesională în alte localități decât Ploieștiul adoptată tot de ei în luna februarie. Dobre s-a opus proiectului ca urmare a faptului că Ploieștiul are un buget de austeritate și că, în acest fel, trebuia să renunțe la unele investiții.
Adrian Dobre a declarat pentru Valea Prahovei TV că atât procedura de achiziție pentru cursurile de formare profesională, cât și deplasarea funcționarilor în locațiile care le-au găzduit s-a făcut pe baza unor documente aprobate de Consiliul Local, iar funcționarii care au beneficiat de aceste cursuri au avut aprobarea șefului ierarhic.
Mai multe stiri pe: http://vptv.ro

Comments to the video